31.08.11 11:47 Age: 13 yrs
Glasul Bisericii din Cârta
Copiii bisericii
A venit din 1995 la Cârţa şi a găsit aici o comunitate unită şi frumoasă. „Erau peste 100 de persoane şi foarte mulţi copii mici. Astăzi sunt în jur de 86 cu tot cu cei care vin vara din Germania şi pleacă iarna înapoi”, povesteşte Reger. A stabilit de la început o legătură specială cu cei tineri cărora le-a vorbit din suflet despre religie dar şi despre viaţă, o continuare firească a muncii sale de profesor la mai multe şcoli generale din Sibiu. „Copiii de atunci sunt mari acum şi nu-i mai văd”, spune preotul cu nostalgie în timp ce ne îndreptăm cu acelaşi pas grăbit spre intrarea în fosta mănăstire. Pentru comunitatea evanghelică din Cârţa, Michael Reger ţine slujbe săptămânale, iar celor din localităţile din apropiere le dă mereu o mână de ajutor. „Nu mai sunt atât de mulţi preoţi şi nici atât de mulţi credincioşi şi de aceea mergem în Victoria, Bruiu, Şomartin sau Viştea, pe rând. Merg cu microbuzul, adun enoriaşii şi facem slujba împreună”, explică Reger care oficiază şi slujbe de înmormântare sau comuniune în satele vecine.